apel pentru
ajutor
Chat online
24/7
Meniu

Recomandări pentru victimele infracțiunilor sexuale privind consumul de media

Recomandări pentru victimele infracțiunilor sexuale privind consumul de media

Canalele media sunt instrumente excelente pentru a crește gradul de conștientizare a publicului în legătură cu violențele sexuale, însă pot reprezenta și provocări pentru unele victime. Reprezentările violențelor sexuale în filme, show-uri de televiziune, știri sau chiar în social media pot provoca reacții negative, de la flashback-uri și anxietate până la tristețe și irascibilitate. Mai jos sunt câteva modalități care să te ajute să-ți limitezi expunerea la materiale care ar putea să-ți provoace astfel de reacții neplăcute.

Filmele și programele de televiziune

Filmele și show-urile de televiziune care descriu violența sexuală pot conține intrigi dramatice, scene grafice sau pot încuraja drama în detrimentul vindecării. Amintește-ți următoarele recomandări pentru a putea naviga prin conținutul video într-un mod sigur.

  • Tu deții controlul. Nu trebuie niciodată să te uiți la ceva doar pentru a dovedi că poți face față. Dacă mergi la cinematograf și îți dați seama că te deranjează conținutul filmului, poți oricând să pleci. Dacă show-ul tău preferat include o scenă care te deranjează, poți opri televizorul pentru 5 minute. Nu ești obligat să te uiți la nimic din ce nu vrei.
  • Ai grijă la semnele de avertizare. Dacă crezi că un film sau un show TV ar putea să te facă să te simțiți inconfortabil, documentează-te înainte. Ghidurile TV, recenziile filmelor și părerilor altor oameni îți pot oferi o idee despre conținut. Dacă totuși vreți să-l vizionezi, poți să o faci într-un spațiu care te face să te simți în siguranță, cum ar fi acasă, nu într-un cinematograf aglomerat.
  • Dă-ți seama că nu vezi toată povestea. De cele mai multe ori, filmele și show-urile TV omit partea cea mai critică: procesul de vindecare. Poate dura destul de mult timp ca o victimă a unei infracțiuni sexuale să treacă peste trauma suferită - iar asta nu reprezintă neapărat un conținut atractiv. Este posibil ca filmele și show-urile TV să evidențieze drama victimei în loc de pașii pe care aceasta îi urmează spre vindecare.

Mass-media

Ziarele, revistele și website-urile acestora pot raporta cazuri de violență sexuală. De obicei, aceste cazuri prezintă o persoană publică sau expun o problemă mai mare din cadrul unei instituții. Ține cont de următoarele recomandări atunci când alegi ce știri citești sau vizionezi.

  • Tu controlezi ceea ce vezi. Nu datorezi nimănui să fii la curent cu tot ce se întâmplă în spațiul public. Dacă un anumit articol te supără, te enervează sau te face să te simți inconfortabil în orice alt fel, nu ești obligat să-l citești.
  • Nu sunt doar știri. Trusturile de presă depun eforturi mari pentru a atrage cititorii. Relatările lor pot include reprezentări grafice, pot să senzaționalizeze crima sau chiar să apere agresorul.
  • Oamenii vor reacționa. Relatările abuzurilor sexuale tind să atragă reacții prompte din partea publicului, care poate să fie de acord sau nu cu acuzațiile respective. Poate fi dureros să citești despre oameni care nu cred povestea victimei sau despre cât de greu a decurs o investigație. Ține minte că acele lucrurile nu ți se întâmplă ție și încearcă să te detensionezi vorbind cu cineva de încredere. Evită să citești comentariile din mediul online legate de agresiuni sexuale.

Canalele de social media

Canalele de social media le permit oamenilor să-și posteze public opiniile și gândurile în legătură cu evenimente actuale sau cu alte persoane. Folosite într-un mod corect, canalele de social media pot avea un rol pozitiv în procesul de vindecare, dar pot cauza și reacții negative.

  • Tu deții controlul asupra experiențelor de pe social media. Dacă vezi ceva care te face să te simțiți inconfortabil, poți închide oricând acea fereastră. Folosește setări și instrumente de securitate pentru a alege cine poate vedea sau comenta atunci când postezi ceva, dar și ce fel de conținut vrei să-ți apară pe pagina personală. Dacă ești îngrijorat că ai putea primi mesaje sau vedea conținut care te poate afecta în mod negativ, urmărește doar persoane, grupuri sau pagini despre care știi că nu ar posta astfel de conținuturi.
  • Împărtășirea poveștii este o sabie cu două tăișuri. Multe victime ale violenței sexuale aleg să-și distribuie povestea online, pe pagini personale de blog sau prin participarea la conversații folosind hashtag-uri precum #MeToo. Lucrul acesta ajută unele victime să meargă mai departe. Citirea acestor povești poate fi de ajutor, dar poate cauza și anxietate sau alte sentimente neașteptate. Ține minte că nu ești obligat să vorbești public despre experiența ta, lucrul acesta este o alegere personală.
  • Copiii ar trebui să fie atenți. Legile privind raportarea unei violențe sexuale asupra unui minor obligă persoanele care intră în contact cu astfel de informații să anunțe autoritățile. În cazul în care un copil postează informații personale legate de un abuz sexual, oricine este obligat să raporteze. 
  • Nu toți oamenii folosesc social media pentru a face bine. Uneori oamenii folosesc tehnologia pentru a-i răni pe alții. Ei se pot implica în conversațiile victimelor într-un mod intimidant, fără consimțământul acestora. Ei ar putea, de asemenea, să expună detalii din viața cuiva care nu sunt menite să fie dezvăluite. O astfel de utilizare a canalelor de social media te poate face să te simți inconfortabil sau chiar speriat. 

Informează-te despre cum poți să filtrezi, raportezi sau să blochezi utilizatorii sau conținutul dăunător de pe social media.

Dacă vrei să vorbești despre violența sexuală cu cineva pregătit să te ajute, trimite un mesaj la: help@asistentavictime.ro

Mărturii din comunitate

Dăm voce și putere victimelor violenței sexuale. Observăm efectele intervențiilor noastre în comunitățile care se confruntă cu prădători sexuali. Abordăm cu empatie, profunzime și profesionalism toate cazurile de violență sexuală care vin către noi.

Cere ajutor

Dacă aveți o întrebare urgentă, vă încurajăm să utilizați cu promptitudine resursele noastre disponibile, ne puteți contacta prin telefon, chat sau email.

Spune ce ți s-a întâmplat. Nu a fost vina ta. Nu ești singur/ă.

Dacă vrei să vorbești despre violența sexuală cu cineva pregătit să te ajute, noi suntem aici.

chatsau sunați la

Această platformă a fost dezvoltată în cadrul proiectului „Justiție prietenoasă pentru copiii victime ale abuzului sexual“ cu suportul UNICEF România.
Opiniile exprimate în acest material aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF România.